Și-a înscenat moartea ca să-și bată joc de presa din România: Duşmanii au început să-l laude, în articole mari, pe „regretatul” poet

Există pe lumea aceasta „glumeți” și, pe de altă parte, pe vremuri exista Dimitrie Stelaru, poetul căruia îi plăcea să-și bată joc de lumea literară după bunul plac.

Dimitrie Stelaru nu a intrat niciodată în „liga băieților mari”, însă s-a remarcat, printre altele, prin stilul său de viață adesea considerat dezordonat, amintind de Edgar Allan Poe și de metehnele acestuia.

Dimitrie Stelaru, un artist scos din tiparele obișnuitului

Dimitrie Stelaru s-a născut în 1917 și a apucat să trăiască o viață relativ scurtă, însă impresionantă în adevăratul sens al cuvântului.

De-a lungul carierei sale, a fost considerat mai degrabă un paria, mergând constant contra curentului, ceea ce avea darul de a-i supăra pe cei ce se aflau la putere. A fost „ilegalist”, chiar dacă, în sinea sa, nu se considera un poet politic.

A fost arestat pentru că ar fi furat bani din scrinul unei proprietărese la care stătea în chirie. Cu banii furaţi intenționa să-şi facă statuie la un pietrar din Grozăveşti.

A dormit sub cerul liber, a cerșit, a furat, a devenit alcoolic notoriu, însă în momentele sale de luciditate se dădea literaturii, având obiceiul de a trimite versuri pe hârtii mototolite către ziarele vremurilor, ca AdevărulLiterar și Artistic, Dimineața, Universul, România Literară sau chiar Timpul.

Cu banii câștigați, care nu erau mulți, frecventa localuri în care, de regulă, se afla crema literaturii acelor timpuri.

Așadar, ajunge să citească Rilke, Mallarmé sau Baudelaire și tot în asemenea cercuri îl cunoaște pe Eugen Jebeleanu, cel care îl sfătuiește să-și schimbe numele „de scenă” din Dimitrie Orfanu, în Dimitrie Stelaru, considerându-l cu adevărat „stelar”.

Obișnuia să mintă mult, în legătură cu situația sa, spunând că ar fi studiat literele și filosofia, dar, în realitate, studiile lui se opriseră la al doilea an de liceu. Mai mult, insinua că ar fi fost, la un moment dat, profesor pe undeva prin Transilvania.

Dacă rămânea fără bani, sculpta în ramuri de copaci, dându-le forme diverse și bizare, ca mai apoi să le vândă în oraș.

„Eugen Barbu l-a văzut odată plângând pe stradă şi, crezând că i se întâmplase o mare nenorocire, l-a întrebat cu ce-l poate ajuta. Dar ajutorul material nu-l interesa. Iubea”, scria Emil Manu în cartea „Dimitrie Stelaru – Monografie”.

S-a căsătorit de trei ori, dar fără prea mare succes, iar în 1971 moare din pricina insuficienței cardiace, dar și a reumatismului care îl chinuise ani de-a rândul.

Cum și-a înscenat moartea și i-a păcălit pe toți

„Mi-am anunţat odată moartea la ziarul Semnalul. S-a dus Constantin Almăjeanu şi a spus că sunt rece. Rece? au zis cei de la Semnalul. Da, rece, a răspuns Almăjeanu. Mort! Şi presa a început să anunţe moartea poetului Stelaru, care, ca şi atâţia alţii, din pricina condiţiilor ş.a.m.d. a murit. Da, încă şi tipii care-mi erau duşmani au început să mă laude, în articole mari, calde, după anunţarea ştirii că am murit.

Voiam să-mi bat joc. Aveam o poftă nebună să-mi bat joc. O săptămână a urlat presa. Şi când eram pe cale de dispariţie din comentariile presei, am apărut pe stradă. M-a văzut Emil Botta şi s-a făcut alb. Credea că sunt stafie. Toţi credeau că sunt stafie. După aia, presa a început să urle: De ce a murit şi a înviat Stelaru?!”, îi mărturisea poetul lui Adrian Păunescu, într-un interviu.

„Şi vecinele, babele-cotoroanţe, auziseră de moartea mea. Unele aveau lacrimi sincer îndurerate de o astfel de moarte timpurie. Ziarele de dimineaţă, de după-amiază, săptămânalele scriau. Societatea Scriitorilor se cutremura. Duşmanii scriau Prietenul nostru a plecat fără să-şi ia rămas bun.

În presă se deschid liste de subscripţie pentru înmormântare. Banca Naţională oferă 2.000 de lei. Vagonul mortuar – scria într-un ziar – pleacă spre Turnu Măgurele. Acolo aşteptau vagonul mortuar trei căruţe pline cu bucate, pomană să-mi fie (când trăiam nu mi-au trimis un pachet măcar) din partea unor neamuri”.

Conform propriilor declarații, ar fi stat ascuns timp de patru zile, ca mai apoi să simtă nevoia să meargă la frizerie. Imediat după tunsoare, a ieșit pe stradă, speriindu-l pe poetul Emil Botta care a crezut că este o stafie.

Spre surprinderea tuturor, Dimitrie Stelaru a mers mai apoi la Cafe de la Paix, unde a mâncat și a băut, în timp ce toți cei prezenți în local îl priveau cu groază.